mâzgălire sf [At: ALEXI, W. / Pl: ~ri / E: mâzgăli] 1-2 Murdărire (1, 3). 3 Spălare superficială, care nu îndepărtează murdăria. 4 (Trs) Muruire (1). 5 Realizare a unui scris, desen, pictură urâte, prin caligrafie, desen, pictură neîndemânatice Si: mânjire (4).

măzgăli v vz mâzgăli

mâzgăli vt [At: BĂRAC, ap. TDRG / V: (reg) măz~, ~gâli, zmângăli / S și: măsgăli / Pzi: ~lesc / E: mâzgă + -ăli] 1-2 A murdări (1, 3). 3 Pex (Reg) A spăla prost, fără a îndepărta murdăria Si: a mozoli. 4 (Trs) A murui¹ (1) cu pământ. 5 A scrie, a desena sau a picta urât, neîndemânatic, murdărind hârtia, pânza etc. Si: a mânji (4). 6 (Pgn; dep) A scrie. 7 (Pgn; dep) A desena. 8 (Pgn; dep) A picta.

mâzgâli v vz mâzgăli corectat(ă)

zmângăli v vz mâzgăli

zmângălire^[1] sf vz mâzgălire

MÎZGĂLI, mîzgălesc, vb. IV. Tranz. 1. A scrie urît și murdar, a desena sau a picta ceva neîndemînatic, neglijent, mînjind hîrtia sau pînza. Chirilă își scotea carnetul unsuros din buzunar, mîzgtlea în el ceva, apoi îngîna încet. DUNĂREANU, N. 13. ♦ Fig. A scrie, a compune ceva neîndemînatic, fără pricepere, fără talent. Ai mîzgălit și tu trei articole de gazetă. CAMIL PETRESCU, T. II 24. 2. A murdări, a păta, a mînji. Dintr-un grup de oameni se desfăcu brutarul, mîzgălit de cocă și făină. ARGHEZI, P. T. 118. Mîzgălesc păreții. EMINESCU, N. 118. – Variantă: smîngăli (BOGZA, C. O. 340) vb. IV.

MÎZGĂLIRE, mîzgăliri, s. f. Acțiunea de a mîzgăli; mînjire.

SMÎNGĂLI vb. IV v. mîzgăli.

ZMÎNGĂLI vb. IV. v. mîzgăli.

A MÂZGĂLI ~esc 1. tranz. 1) A umple de murdărie; a murdări; a păta; a mânji. 2) A scrie urât și murdar. 3) A desena sau a scrie neglijent. 2. intranz. fig. fam. A crea ceva fără talent și fără inspirație. /mâzgă + suf. ~ăli

măzgălì v. a mânji, mai ales hârtia. [Compromis între mâzgă și mânzăli].

smângălì v. a măzgăli. [Alterațiune din mâzgălì].

măzgălésc, V. mîzgălesc.

mîzgălésc v. tr. (rudă cu rut. mazgulĭáti, a mîzgăli, d. mázati, a șterge, a unge. V. mînjesc. Cp. și cu ngr. mazalízo scrobesc, ung. mozgolódni, a se fîțîi, și rom. bîrcîĭ, „rătăcesc” și „mîzgălesc”). Vest. Bîrcîĭ, feștelesc (cu cerneală saŭ cu creĭonu). – Și măzgălesc, mîzgîlesc, zmîngălesc și bîzgîlesc. Și mozgolesc (Năsăud).

zmingălésc, V. mîzgălesc.

mâzgălire s. f., g.-d. art. mâzgălirii; pl. mâzgăliri

!mâzgălire s. f., g.-d. art. mâzgălirii; pl. mâzgăliri

mâzgălire s. f., g.-d. art. mâzgălirii; pl. mâzgăliri

mâzgăli (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâzgălesc, 3 sg. mâzgălește, imperf. 1 mâzgăleam; conj. prez. 1 sg. să mâzgălesc, 3 să mâzgălească

zmângăli (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zmângălesc, 3 sg. zmângălește, imperf. 1 zmângăleam; conj. prez. 1 sg. să zmăngălesc, 3 să zmângălească

mâzgăli (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâzgălesc, imperf. 3 sg. mâzgălea; conj. prez. 3 să mâzgălească

mâzgăli vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâzgălesc, imperf. 3 sg. mâzgălea; conj. prez. 3 sg. și pl. mâzgălească

mîzgăli

mâzgălesc, -leam 1 imp.

MÂZGĂLI vb. 1. (rar) a mânji. (~ hârtia.) 2. (reg.) a tămânji. (~ un portret.)

MÎZGĂLI vb. 1. (rar) a mînji. (~ hîrtia.) 2. (reg.) a tămînji. (~ un portret.)

MĂZGĂLl vb. IV v. mîzgăli.

MÎZGĂLÍ vb. IV. T r a n z. 1. A murdări, a mînji, a păta. Pentru ce pricină v-ați mîzgălit obrazele cu cenușă și cu cărbuni negri? BĂRAC, ap. TDRG, cf. POLIZU. Căprarul se opri lîngă tulpina unui brad foarte gros, cu coaja crestată și mîzgălită de rășină. REBREANU, NUV. 289. Dintr-un grup de oameni se desfăcu brutarul, mîzgălit de cocă și făină. ARGHEZI, P. T. 118. Și-a măzgălit cămașa. ALR II 3 363/182, 272, 284, 349. (R e f l.) Spală-ți mînile, că tot te-ai mîzgălit. BREBENEL, GR. P. M-am mâzgălit dă sînge. ALR II 3 477/310, 334, cf. 3 209/325. ◊ F i g. S-au dat spre curvie și beție, drept aceea s-au otrăvit de aceia ale cărora muieri și fete le măsgălise. ȘINCAI, HR. II, 25/1. ♦ P. e x t. (Regional) A spăla prost, fără a îndepărta murdăria, a spăla de mîntuială, a mozoli (3). Numa l-a mîzgîlit. N-a spălat bine. ȘEZ. IX, 149. ♦ (Prin Transilv.) A murui¹ (1) (cu pămînt). Cf. ALRM II/I h 279, A I 12, 13. 2. A scrie, a desena sau a picta urît, neîndemînatic, murdărind hîrtia, pînza etc., a mînji; p. g e n e r. (adesea depreciativ sau glumeț) a scrie, a desena sau a picta. Mîzgăiesc păreții. EMINESCU, N. 118. Își scotea carnetul unsuros din buzunar, mîzgălea în el ceva, apoi îngîna încet. DUNĂREANU, N. 13. Mîzgălise versuri spre a-și ușura inima. REBREANU, I. 136. Ai mîzgălit și tu trei articole de gazetă și acum vorbești de arta nouă. CAMIL PETRESCU, T. II, 24. Condica de consultații de la spital era toată mîzgălită de schițe admirabile. BART, E. 172. Inspectorul a scos un teanc de hîrtii. A început a mîzgăli hîrtia. STANCU, D. 303, cf. id. R. A. IV, 39. Potrivi pe genunchi o hîrtie și începu să mîzgălească la întîmplare niște semne fără înțeles. V. ROM. aprilie 1 954, 133. Omul nu mai îndrăznește. . . să spună că bărzăunii au fost mîzgâliți chiar de domnul Mihalache pe recipisă. PAS, Z. I, 154. Tocmai începuse să mîzgălească cu degetul niscai figuri pe aripa prăfuită a trăsurii. GALAN, Z. R. 10. ◊ A b s o l. Să nu mîzgălească mult. Note concise, vibrante, asta trebuie. REBREANU, R. I, 183. ◊ F i g. Vîrfurile cele mai înalte zgîrie cerul pe alocuri, zmîngălind cu calcarul lor cîteva stele albe. BOGZA, O. 340. – Scris și: mîsgăli. – Prez. ind.: mîzgăiesc. – Și: (regional) mîzgîlí, măzgălí, zmîngăli vb. IV. – Mîzgă + suf. -ăli.

MÎZGĂLÍRE s. f. Acțiunea de a m î z g ă l i. Cf. ALEXI, W., DDRF, DM. - V. mîzgăli.